Cum să cucerești o femeie: Tot ce ar trebui să știi
Cum să seduci şi cucereşti o femeie, arta seducţiei explicată
Paul şi Koziel (2002) au intervievat câteva sute de bărbaţi şi femei care căutau să cucerească pe cineva de sex opus şi au concluzionat că “femeile sunt interesate de reuşită, statut social şi venituri”. Pot zice din experienţă că dacă ştii cu adevărat seducţie poţi trece peste aceste bariere superficiale mai repede decât ai crede.
Am întâlnit o mulţime de bărbaţi care ziceau că vor să înveţe seducţie, au învăţat seducţie, învaţă seducţie dar nici unul nu ştia ce înseamnă seducţia cu adevărat şi cum se face ca să ai rezultate cu adevărat. Succesul lor provenea din noroc, pe care îl foloseau ca validare pentru metodele lor. Egoul nu îi lasă să vadă realitatea pentru că ar fi prea dureros să afli că te-ai minţit atâta timp.
Seducţia nu este momentul acela în care întâlneşti sau abordezi o femeie şi începi să îi zici, aleatoriu, ce îţi vine prin cap sau din când în când aplici o tehnică ori foloseşti o replică care te ajută la a o seduce, cu speranţa ca în viitor să apară oportunitatea de sex.
” Seducţia adevărată reprezintă un proces prin intermediul căruia observi ce indicatori îţi oferă femeia şi conduci interacţiunea prin etape emoţionale și etape fizice urmând acţiunile tale naturale dar şi cunoașterea emoţiilor ei, astfel ajungând la rezultatul dorit. ” Rafael Roué – Arta seducţiei explicate.
Mai jos ai explicat cu exemple, “replici de agăţat”, un proces prin care poţi să cucereşti o femeie.
Cum cucereşti, seduci femei pas cu pas explicat prin exemple.
INNER GAME PUA
Partea I – Cele 5 credinţe ale bărbatului de succes cu femeile
Aceste moduri de a gândi sunt dure şi chiar contra intuitive dar ele reflectă realitatea adevărată a unui bărbat care chiar are parte de femeile pe care le vrea.
Bărbatul puternic se cunoaşte după acţiunile şi gândurile lui. Acţiunile puternice se găsesc într-o gândire puternică – Rafael Roué Inner Game
- REGRETUL ESTE CEL MAI GROAZNIC REZULTAT
Când ai văzut o femeie de care îţi plăcea şi care s-a uitat la tine dar tu nu ai acţionat, cum te-ai simțit după?
Destul de rău. Sincer aş prefera o palmă de la o femeie decât regretul că am lăsat-o să treacă pe lângă mine ştiind că a fost atrasă de mine.
Neal Roesse de la Kellogg School of Managment, Universitatea Northwestern zicea că regretul este ceva benefic care formează acţiuni constructive, să-l văd pe el cum merge pe stradă în timp ce trec pe lângă el tipele care îi plac, în fiecare zi. Să văd ce simte când iar trece o tipă care îi place pe lângă el.
Pot să zic de acum, senzaţia e ca naiba. Azi te simţi ca naiba, mâine, poimâine…mai vrei?
Vei ajunge la 60 de ani singur, frustrat pe tine, pe viaţă, pe femei, pe toţi pentru că ai lăsat în fiecare zi să se adune regrete în timp ce alții au ajuns să întâlnească acea tipă, femeie frumoasă, de care sunt atraşi.
La sfârşit de seară este mai bine să te duci acasă împăcat că măcar ai zis un ceau acelei tipe de care îţi place decât să simţi acea senzaţie de regret. În 20,30 de ani dacă laşi să se adune şi mai multă frustrare, regrete, unde o să ajungi?
- NU AM NIMIC DE PIERDUT DACĂ ACŢIONEZ
Ce te costă o abordare?
Timp, refuz, curaj, replică, tehnică de seducţie?
Hai să îţi fac lucrurile mai uşoare.
Dacă o tipă nu e receptivă, nu te agita. Nu o lua personal, poate are soţ, poate nu eşti genul ei. Nu ai pierdut nimic încercând. La vârsta de 24 de ani am ajuns să trec peste 7000 de abordări, în toate aceste abordări erau tipe neinteresate, cărora nu le plac bărboşii, căsătorite, lesbiene etc. Dacă le luam în serios după primele 100 de abordări mă lăsam şi nu mai ieșeam din casă.
Cel mai important lucru este faptul că am continuat şi am continuat, asta m-a ajutat să întâlnesc tipe extraordinare, să înţeleg femeile şi să am parte de relaţiile pe care le vreau.
Când faci o abordare, interacţionezi cu o femeie, tu ai şansa de a cunoaşte viitoarea ta prietenă, soţie, amică cu beneficii. Dacă nu este interesată nu ai pierdut nimic ci i-ai dat şansa de a vedea dacă voi doi vă potriviţi sau nu.
- SUNT CEA MAI BUNĂ ALEGERE PENTRU EA
Câţi bărbaţi sunt dispuşi să lucreze la dezvoltarea lor personală? Câţi bărbaţi învaţă cum să construiască o interacţiune, relaţie faină? Câţi bărbaţi pot vorbi cu o femeie fără să aibă nevoie de ceva de la ea? Foarte puţini. Dacă citeşti acest articol eşti printre 1% din bărbaţii care lucrează la dezvoltarea lor şi eşti pe cale să ajungi printre cei mai seducători bărbaţi. Nimic nu este mai atrăgător ca un bărbat care este pe drumul lui în viață si lucrează la dezvoltarea lui personală.
Obișnuiam să mă îngrijorez dacă arăt destul de bine pentru anumite fete sau mă stresam despre faptul că nu aveam destul de mulţi bani, dar acestea sunt lucruri superficiale. Când am avut banii şi am arătat cum voiam mi-am dat seama cât de puţin le interesau pe femei aceste lucruri. (Sunt și femei interesate de banii unui bărbat si statusul lui, dar întrebarea este dacă vrei să atragi astfel de femei).
Faptul că ești un bărbat pe drumul lui în viață, care lucrează la dezvoltarea lui, te face să fii cel mai atractiv bărbat și cea mai bună alegere pentru orice femeie.
- EŞECUL ESTE NECESAR PENTRU REUŞITĂ
Toată lumea este speriată de refuz. A fi refuzat de o femeie poate părea cel mai oribil scenariu posibil, dar sunt şi părţi bune în „a fi refuzat”. De exemplu, cu cât eşuezi mai repede, cu atât mai repede poţi învăţa din greşeli. De asemenea, femeia probabil îţi salvează din timpul tău, lăsându-te să te duci la o altă femeie care poate să fie mult mai interesată. Nu pot număra de câte ori, am luat un număr de la o tipă sau am dus acasă o tipă care era mult mai atractivă decât celelalte tipe care m-au refuzat în ziua sau noaptea aceea. Refuzul te duce mai aproape de reușită.
- NU ÎMI BAZEZ FERICIREA PE O PERSOANĂ
Cu toate că avem femei frumoase lângă noi, în viaţă sunt mai multe lucruri de care să te bucuri pe lângă sex. Fii recunoscător pentru tot ceea ce ai. Ai o familie pe care o iubeşti? Prieteni? Sporturi, mâncăruri, activităţi, hobby-uri? Fiecare bărbat are ceva care îi face ziua mai frumoasă şi acel lucru nu ţine neapărat de o femeie. Care este acel lucru pentru tine?
Dacă fericirea ta se bazează pe iubirea și atenția pe care o primești de la o femeie, nu vei fi fericit niciodată pentru că femeile, oricât de multă seducţie ştii, ba sunt calde ba sunt reci, variază emoţional. Ca să atragi şi să ţi lângă tine o femeie trebuie să îţi găseşti acel lucru care te face fericit în afară de ea.
Ca aceste informații să devină cunoștințe, moduri noi de a vedea lumea, va trebui să acționezi.
Prima acțiune: Salută AZI o femeie pe care o vezi de care te simți atras, nu o lăsa să treacă pe lângă tine, regretul este cel mai groaznic rezultat.
A doua acțiune: Du-te AZI și oferă un compliment unei tipe, nu ai nimic de pierdut dacă acționezi.
A treia acțiune: Ia o foaie de hârtie și scrie pe ea, ACUM, toate calitățile pe care le ai și cele pe care le dezvolți. Pune foaia de hârtie într-un loc unde să o vezi si citește-o când te trezești și când te culci ca să îți aduci aminte că ești un bărbat foarte tare, cea mai bună alegere pentru ea.
A patra acțiune: Obține un refuz în fiecare săptămână ca să vezi că încă trăiești, chiar dacă tipa te refuză. Refuzul te va învăța ce să faci și ce să nu mai faci, te va învăța că ai destulă putere să treci peste un refuz și să ai succes. Refuzul este necesar pentru reușită.
A cincea acțiune: Înainte să ABORDEZI fă o activitate care să te facă fericit. Fă de minim 3 ori pe săptămână activități care te fac fericit. Nu îți baza fericirea în cineva pentru că nu o să fii niciodată fericit în felul acesta.
Acum că ai acțiunile, este timpul sa ieși pe teren.
Dacă ești avansat, fă o abordare directă în care ești direct de la început până la sfârșit.
NU CITI MAI DEPARTE, IEȘI ȘI FĂ TASK-URILE apoi revin-o să citești.
Partea a II-a – Femeile vor sa fie abordate și vor ca tu să ai succes cu ele
“Rafael, crezi că femeile vor să fie abordate?”
Înainte de a-ți răspunde am să îți pun eu câteva întrebări:
De ce crezi că femeia se machiază şi se îmbracă frumos?
De ce crezi că femeia iese în club, doar să se distreze?
Pentru cine crezi că se pregăteşte atât când iese în oraş?
Femeile de mici au vrut să câştige aprobarea tatălui lor, de mici au căutat o figură alfa în viaţa lor.
Ele vor să întâlnească bărbaţi alfa pe care să-i învăluie în energia lor feminină.
O femeie se simte cu adevărat fericită atunci când ea îi oferă unui bărbat din energia ei şi este acceptată pentru asta, nu judecată.
Dar vrea sa fie abordată frumos de către tine, nu: “Hey pisi cf?” sau “Ai un fund fain dă-mi numărul tău” astea sunt abordări ‘fixpua” nu PUA
Femeile au încercat să ne comunice de mici ce le atrage şi ce nu, ce le cucereşte şi ce nu.
Că dacă îi zici că o iubeşti şi faci numai lucruri drăguţe, pari disperat şi ea vrea ca tu să o cunoşti cum este şi să recunoşti defectele ei, ea nu este o păpuşă ci o fiinţă umană cu lucruri bune şi defecte.
De câte ori nu ai fost în situaţia în care nu mergeau bine lucrurile cu o tipă şi ea îţi indica subtil că ceea ce faci nu este ok? Nu a pus o pancartă cu ce se întâmplă dar ţi-a arătat prin comportamentul ei că ceea ce faci nu funcţionează şi ce ai făcut când ai cunoscut-o a funcţionat.
Ca bărbaţi care vrem mai mult succes în viaţă şi cu femeile trebuie să stăm o secundă şi să realizăm că şi femeile vor acelaşi lucru ca şi noi: sex, înţelegere, experienţe plăcute, memorii interesante şi multe altele. Nu suntem noi versus ele. Suntem noi și ele (împreună) deşi e greu de crezut, experienţele negative din viaţa noastră ne-au făcut să uităm şi ignorăm asta. La sfârşitul zilei orice femeie vrea să meargă acasă cu un bărbat alfa, acel bărbat care poţi fii tu.
Acum că ai înţeles mentalitatea de succes a unui bărbat este timpul să vezi cum iei numărul unei tipe cu exemple.
DESPRE CE SĂ VORBEŞTI CU O FATĂ
“O femeie se seduce prin replici de agăţat”- Total fals.
Îţi răspund sincer şi la obiect că nu există replica magică de agăţat care o face să se ude toată şi să vrea să aibă sex instant cu tine.
Dacă vrei rezultate cu femeile va trebui să înveţi pas cu pas principiile, metodele de comportament care provoacă emoţii unei femei, astfel vei avea succes.
Replicile sunt doar exemple care îţi arată cum să pui în practică acel principiu.
Dacă copiezi replica nu vei avea succes pentru că nu ştii mentalitatea din spate şi cu ce scop e folosită.
CUNOAŞTEREA METODELOR DE A CREA EMOŢII ÎNTR-O FEMEIE ÎŢI ADUC SUCCESUL, FOLOSIM REPLICILE DOAR CA EXEMPLU.
Dacă ai înțeles asta, te voi ghida pas cu pas printr-un proces de seducţie de la cum să abordezi o tipă până la cum să-i iei numărul de telefon, cu “replici de agăţat” ca exemplu.
Dacă vrei să ştii ce “replici de agăţat pe facebook” să folosești, ai aici un ghid care îţi arată pas cu pas (poze, exemple, explicaţie) ce să faci – Cum sa agati si sa seduci femei pe facebook- Ghid Complet – click
EXISTĂ 2 ABORDĂRI ALE SEDUCŢIEI, ARTA SEDUCŢIEI
1.Seducţie în care asumi valoare
2.Seducţie în care prezinţi valoare
În seducţia în care asumi valoare tu mergi pe ce îţi vine în acel moment cu nişte principii generale de interacţiune: Comunicare de Bărbat la Femeie, Acţiuni Dominante şi Libere, Auto Amuzare şi Calm, iar în seducţia în care demonstrezi valoare tu prezinţi valoare prin diferite metode.
PROBLEMA LA ACESTE ABORDĂRI ESTE CĂ DACĂ TU ASUMI VALOARE FĂRĂ SĂ AI EXPERIENȚA METODELOR DE GESTIUNE ŞI CREARE A EMOŢIILOR TIPELOR TE VEI GĂSI DESEORI ÎN IMPAS; BLOCAJE ŞI NU VEI ÎNŢELEGE EXACT CE S-A ÎNTÂMPLAT ŞI CE SĂ FACI MAI EXACT ȘI DACĂ PREZINŢI VALOARE FĂRĂ SĂ AI UN INNER GAME ALFA VEI FI FALS.
SOLUŢIA: DUPĂ CE ŞTII UN PROCES DE SEDUCŢIE DE BAZĂ ŞI ÎŢI FORMEZI UN INNER GAME PUTERNIC, ALTERNEAZĂ ÎNTRE A FACE CE SIMŢI PE MOMENT CU METODE DE A CREA EMOŢII ŞI A PROGRESA CU TIPELE PENTRU A IEŞI DIN ORICE IMPAS.
Bun să începem cu un proces de seducţie simplu prin care poţi cuceri o femeie.
Fiecare interacţiune de succes trece prin mai multe etape.
I.Atenţie/Curiozitate – II. Atracţie – III. Confort – IV.Sexualitate.
Fiecare etapă creează anumite emoţii.
Pentru a lua un număr de telefon, Facebook sau o întâlnire chiar acolo trebuie să treci doar prin I.Atenţie/ Curiozitate – II.Atracţie – III. Confort
I. În prima etapă vrei să o faci atentă, curioasă de tine.
Etapa asta se mai numeşte deschiderea.
Scopul deschiderii este clar direct din nume, este doar să deschizi. Deschiderea poate să fie directă sau indirectă.
Ce înseamnă direct și indirect?
Prin deschiderea directă tu îi arăți tipei că ești puțin interesat de ea și că ai venit să vorbești cu ea. Mai pe scurt, îți faci cunoscute intențiile de la început (adică o crezi atractivă și ai venit să vorbești cu ea).
Exemple: ”Hei, te-am văzut și îmi place stilul tău, am venit să văd cine ești.”
”Ceau, arăți destul de interesant, cum te cheamă?”
”Ceau, îmi place cum ți-ai asortat poșeta cu pantofii eşti…o persoană atentă la detalii.”
”Hei, te-am văzut că mergeai așa mai energică și a trebuit să vin să văd cine ești.”
Scrie-ţi deschiderea directă care arată interes faţă de o fată
………………………………………………………………………….
(Nu folosi cuvinte precum: “drăguţă”, “frumoasă” ci leagă-te de ceva specific ce îţi place la ea)
Deschiderea indirectă
În deschiderea indirectă tu începi conversația fără să îi arăți tipei că ești interesat de ea, asta pune mai puțină presiune pe ea.
Exemple: ”Ceau, pe unde găsesc un Starbucks?”
”Hei, am nevoie de o opinie feminină, ce părere ai de noua mea cămașă.”
”Ceau, până la ce oră ține concertul?”
”Hei, cum se numește melodia asta?” (dacă ești în club sau la un concert…sau oriunde se aude muzică :D)
Foloseşti întrebări sau scurte poveşti care nu arată interes.
“Unde este …..?”
“Cum pot ajunge la …? ”
“ Ce părere ai de …..?”, “ Ceau, am nevoie de o opinie, ce părere ai de…?”
“ Ceau, unde/ cum pot găsi….?”
Scrie-ţi deschiderea indirectă care nu arată interes faţă de o fată
………………………………………………………………………….
(Ce întrebări îi poţi pune pentru a o face atentă la tine?)
MENŢIUNI:
Deschiderea pe care o să o folosești depinde de situația în care te afli.
De exemplu:
Dacă vezi că o tipă merge singură pe stradă sau stă pe bancă (nu e lume lângă ea), poți merge pe direct.
Dacă vezi că tipa e cu cineva sau e înconjurată de multă lume (prietenii ei sau chiar străini), atunci mergi pe indirect, așa o să pui mai puțină presiune socială pe ea.
Video deschideri cu abordări: https://youtu.be/zUb1lIZFvUQ – aici ai un video în care s-au pus în practică deschiderile
După ce ai deschis Conversaţia va trebui să urmezi cu o TRANZIŢIE, întrebare/afirmaţie, care Tranziţionează de la a fi atentă la tine la a fi curioasă şi a se implica în conversaţie.
Dar aici se blochează majoritatea…… Au deschis şi nu mai ştiu ce să zică.
Cel mai simplu mod de a trece de la acel moment dintre deschidere şi conversaţie, sau când nu mai ştii ce să zici, este printr-o tranziţie.
Poţi tranziţiona printr-o întrebare:
“Eşti studentă?”, “Acum ai ieşit la shopping?”, “Eşti fashionistă?”
Ex: Deschidere: “Ceau, stai 2 secunde…îmi place stilul tău şi am venit să văd cine eşti”
Ea: Ok, mersi”
Tranziţie: “Eşti studentă?”
Ea: “Nu”
Conversaţie de umplutură: Credeam că eşti studentă la arte, ai un mic, fain, vibe artistic”
Ea: “Sunt la X, Z”
De aici te poţi lega de ce a zis tot printr-o întrebare ca să dai drumul la conversaţie în continuare.
Ex: Deschidere: “Ceau mi-ai atras atenţia şi am venit să văd cine eşti.”
“Pari foarte încrezătoare.”
Ea: “Mersi”
Tranziţie: “ Ai ieşit cumva azi la o sesiune de shopping?”
Ea: “Nu, am ieşit la o plimbare.”
Răspunsul tău: “A interesant, şi eu am ieşit să mă întâlnesc cu nişte prieteni.”
Ce întrebări poţi folosi tu pentru a da drumul la conversaţie cu o tipă?
……………………………………………………………………………………..
Tranziţia prin afirmaţie.
Principiul de bază este că tu faci o remarcă spontană despre ce se vorbeşte, astfel dai drumul la conversaţie într-un mod diferit.
La această metodă totul face intonaţia. Intonaţia precum: “Ştiu că eşti sau ai facut Z”
Ex:Deschidere “ Ceau, stai 2 secunde….ai un stil fain şi a trebuit să vin să te salut.”
Ea:” Da, mersi.”
Tranziţie prin afirmaţie: “ Să ghicesc, acum ai ieşit la shopping.”
Ea: “Nu, acum mă întâlnesc cu nişte prietene.”
Răspunsul, povestea, ideea ta: “Şi eu mă întâlnesc acum cu nişte prieteni”
Tranziţie prin afirmaţie: “Cred că te întâlneşti cu cele mai bune prietene acum, de aia eşti aşa relaxată.”
Ea: “ Nu chiar…sunt colege”
Tranziţie prin afirmaţie: “Studentă în anul I”
Ea: “ Sunt mai mare”
Ce afirmaţii poţi folosi tu pentru a da drumul la conversaţie cu o tipă?
……………………………………………………………………………………..
Formează-ţi Tranziţiile tale înainte de a trece mai departe.
Aici ai un video cu Tranziţiile explicate şi folosite pe teren https://youtu.be/mEPkCqml8ak
II. Atracţie
În Atracţie te concentrezi să îi creezi emoţii de atracţie faţă de tine.
Asta faci prin a-i arăta personalitatea ta atractivă prin metodele, “replicile amuzante” sau non amuzante ca cele de mai jos.
Nu folosi în conversaţie o replică, tehnică doar de dragul de a o folosi pentru că o să pară ciudat.
Aşteaptă să ajungă subiectul conversaţiei la povestea ta atractivă şi atunci foloseşte-o.
II.I Demonstrări de valoare verbală.
Acestea sunt scurte poveşti care arată trăsăturile tale atractive. Nu te lauzi, ci prezinţi trăsături atractive subtil într-o scurtă poveste.
Există mai multe trăsături atractive dar cele mai importante sunt:
Preselecția, faptul că ai fost preselectat de alte femei. Conform lui Robert Cialdini oamenii caută scurtături decizionale, ca urmare se iau după alţi oameni pentru că e mai uşor pentru ei să urmeze turma. Femeile se iau în mod subconştient după alte femei.
“Dacă tipul acela este înconjurat de tipele acelea înseamnă că este un tip atractiv” – sună amuzant dar cam aşa se întâmplă
“Acum mă întâlnesc cu nişte prietene în centru”
“ Nu pot să stau mult cu tine, organizez o petrecere cu nişte amice”
Toate astea arată că tu ai alte femei în viaţa ta care sunt atrase de tine, deci eşti un bărbat atractiv.
Cum poţi tu să prezinţi verbal preselecţie?
……………………………………………………………………………………………………………..
Viața și experiențe interesante. Oamenii sunt plictisiți de rutina zilnică și se uită la filme și seriale ca să simtă anumite emoții (dramă, bucurie, extaz, tristețe, etc). Tu fii acel om care îi oferă o scăpare din cotidianul plictisitor, povestește-i de cum este în alte țări, ce experiențe inedite ai avut şi ce lucruri interesante ai văzut.
“Recent m-am întors din Londra şi am văzut că acolo oamenii au o altă cultură, sunt mai deschişi” – am fost în Londra, demonstraţie de valoare
“ O chestie intersantă care cred că ţi-ar plăcea sunt Escape Room-urile. Săptămâna trecută am fost cu gașca şi s-au distrat super tare” – am făcut activităţi interesante
“ Îmi aduci aminte de oamenii din Turcia, când am fost acolo oamenii erau super prietenoşi şi deschişi – am călătorit în Turcia
Care sunt poveştile tale care arată experienţe interesante?
………………………………………………………………………
Încrederea care ți s-a acordat. Povestește-i de situații limita în care ți s-a acordat încredere, ca atunci când este o problemă la lucru și toți colegii tăi vin la tine pentru că tu ești singurul care poate rezolva problema.
“Când ne-am rătăcit în Turcia şi nu a mers maps-ul am abordat fiecare om până ce am aflat pe unde ajungem la aeroport”
“Am avut o prietenă căreia îi era frică să iasă seara să viziteze oraşul dar i-am zis că orice ar fi o să fiu lângă ea şi o să fie ok”
Care sunt poveştile tale care arată cum ai luat iniţiativă şi încrederea ce ţi s-a oferit în a rezolva situaţia?
………………………………………………………………………………………..
Ambiția, îți urmezi pasiunea si chemarea. În acest moment poate ai o pasiune sau nu, dacă nu ai, găseşte-o, nu există nimic mai atractiv ca un bărbat care îşi urmează pasiunea şi drumul în viaţă.
Pe lângă partea de coaching, trainingul în seducţie, pickup îmi place şi sportul. Sportul este o pasiune de a mea de aceea eu povestesc de faptul că îmi urmez pasiunea când am ocazia.
“Deseară merg la alergat şi nu o să pot să mai vorbesc pe telefon”
“ Îmi place sportul şi cred că orice bărbat ar trebui să facă sport pentru a se conecta cu masculinitatea lui”
Care este pasiunea ta?
………………………….
Care sunt poveştile tale care arată faptul că îţi urmezi pasiunea?
………………………………………………………………………………….
Aici ai un video în care explic cum să folosești demonstrările de valoare în abordări + exemple de abordări: https://www.youtube.com/watch?v=PJHIgsCfp1s&t=208s
II.II. Tachinări
Următorul element simplu de Atracţie sunt Tachinările.
Aceste replici sunt de forma unei remărci negative spusă în glumă (nu e o insultă).
Cele mai bune tachinări le poți face ”râzând” de ce îți zice tipa.
Exemple:” Ea: Da, citesc destul de des.
Tu: Cărțile de colorat nu se pun :))”
”Ea: Nu îmi place să merg cu autobuzul.”
”Tu: Ți-ai uitat trăsura fermecată acasă?”
”Ea: Am facut karate.”
”Tu: Bine că mi-ai zis, o să stau departe de tine :))”
Principiul este să iei în glumă ceea ce zice când vezi când se iveşte oportunitatea.
Doar bărbaţii care nu se tem în a pierde o femeie sunt bărbaţii care o pot atrage pentru că ei sunt cei care nu se dau pe spate pentru ea şi spun ceea ce vor fără teamă.
Care sunt câteva remărci negative cu ton jucăuş pe care le poţi face unei femei?
………………………………………………………………………………………………..
Dacă vezi că se supără spune-i că glumeşti, scopul tău nu este să o insulţi ci să creezi o stare mai jovială între tine şi ea.
Aici ai un video în care îți explic cum să folosești tachinările în abordare + exemple de abordări: https://www.youtube.com/watch?v=W7QVE3Q6YeM
II.III. Descalificări:
Descalificările arată într-un mod amuzant că eşti în stare să o laşi şi că ea nu este singura femeie pentru tine. Îmi place să interacţionez cu tine dar nu am nevoie de tine.
Dinamica aceasta o arăţi foarte bine prin a distruge într-un mod amuzant raportul dintre voi doi:
“Noi doi nu o să ne înţelegem….”, “Nu suntem compatibili…..”, “Nu o să meargă între noi….”
Ideea de bază este să îi spui de ce nu o să meargă între voi, ca să o descalifici din rolul de iubită/fuck buddy/etc (motivul descalificării trebuie să fie superficial, un motiv real creează bariere).
Exemple: ”Ai șosete portocalii, e clar, noi nu suntem făcuți să fim împreună.” (mereu când spui o descalificare, spune-o zâmbind, ea trebuie să înțeleagă că tu glumești).
”Tu ești îmbrăcată în alb, eu în negru, nu cred că o să ne înțelegem.”
”Credeam că ești tare, până ai zis asta, gata nu mai vorbesc cu tine”
Cum ai putea crea tu o descalificare?
……………………………………………
Există vreo 64+ tehnici de atracţie dar aceste 3 tehnici, “replici de agăţat” te vor ajută să obţii din partea unei femei indicatori de interes.
Indici verbali:
- Îţi pune întrebări, pentru a te cunoaşte mai bine
- Când conversaţia moare, ea intervine cu topicul ei de discuţie, reluând-o
- Îţi oferă asigurări, complimente și aprecieri
- Glumeşte, râde şi se bucură de prezenţa ta
- Cănd îi spui că îţi place ceva, îi place și ei
Indici nonverbali:
- Stă aproape de tine
- Se uită la tine
- Menţine contactul vizual
- Te atinge
- Stă relaxată lângă tine
- Zâmbeşte larg
- Se joacă cu părul
- Este jovială
Când vezi 3 indicatori de interes însemnă că tipa a început să fie atrasă de tine, de aici trebuie să o pui să te câştige şi ea pe tine. Oamenii, femeile nu apreciază ceea ce vine uşor de aceea trebuie să o pui şi pe ea să investească, să simtă că te-a câştigat.
Pune-o să se califice, să îşi arate capacităţile şi aptitudinile ei atractive – astfel va simţi că a lucrat să te câştige şi te va aprecia mai mult pentru asta.
Calificarea în timpul abordării se face prin întrebări uşoare, întreab-o ce pasiuni are, ce lucruri faine îi place să facă şi ce poveşti interesante are?
Calificare uşoară:” Ce faci de obicei?” , “Ce îţi place să faci?”, “Care este o pasiune de a ta?”
Care sunt 2 Calificări pe care le poţi face într-o abordare?
…………………………………………………………………….
(Mentalitatea din spate este: Ce te face o fată atractivă pe lângă felul cum arăţi? )
După ce ai pus-o să se califice (demonstreze calităţi atractive) şi îti demonstrează calităţile ei atractive, este timpul să o recompensezi, îi oferi interes.
Oamenii care lucrează pentru ceva şi nu primesc răsplată nu vor lucra a doua oară. Dacă câinele lui Pavlov nu primea mâncare când suna clopoţelul mai mergea el la clopoţel?
După ce ea zice lucruri faine despre ea îi acorzi interes prin complimente uşoare.
Indicatori de interes din partea ta: “Super, nu mă aşteptam”, “ Îmi place că eşti o persoană deschisă”, “Pari o persoană interesantă”, “Faci lucruri intersante”,
Care sunt 2 Indicatori de Interes pe care poţi să-i acorzi când ea îţi demonstrează valoarea ei?
………………………………………………………………………………………………
După cum am zis, sunt peste 64 de tehnici de atracţie dar dacă ai făcut paşii de mai sus ai creat emoţia atracţiei în ea. Tu ai arătat că eşti un tip atractiv care ştie să glumească, are o viaţă interesantă şi este selectiv (prin calificare)
Mergem mai departe
III. Confortul
Confortul are în principal 2 etape, detaliate aici:
Confort partea I – https://www.pickupartist.ro/despre-cum-abordezi-o-femeie/puncte-comune-prima-faza-a-confortului
Confort partea II – https://www.pickupartist.ro/articole-seductie/confort-partea-a-ii-a
Dar pentru a ajunge să îi iei numarul poţi merge foarte uşor pe PUNCTE COMUNE.
Punctele comune sunt cea mai de bază tehnică de a crea Confort.
Confortul înseamnă ca ea să se simtă bine şi relaxată în preajma ta fără nici o frică.
PUNCTE COMUNE
În puncte comune tu trebuie doar să dezvolţi un subiect, pasiune pe care o aveţi în comun.
Să discuţi cu ea despre ce vă place amândurora.
Dacă îţi zice în calificare că îi place sportul şi tie îţi place sportul, întreab-o ce sport face, unde face sport, spune-i unde mergi tu, a fost şi ea acolo?
Dacă îţi zice în calificare că a călătorit mult şi ţie îţi place la fel călătoritul întreab-o din nou, unde a călătorit, ce ţară îi place cel mai mult, a fost şi ea pe unde ai fost tu? I-ai povestit cum a fost în Grecia?
Dacă nu îţi zice în calificare chestii de care eşti şi tu interesat, pasionat, întreab-o dacă a încercat acele lucruri. Discută cu ea despre subiectul/pasiunea pe care o aveţi amândoi.
Ce pasiuni ai?
- ……………….
- ……………….
- ………………
Ce întrebări poţi să îi pui pentru a vedea dacă are şi ea aceleaşi pasiuni?
(fără speologie sau colecţionat de șerveţele, că o să dai de o tipă la 1000 aşa :)) )
- ……………….
- ……………..
- Ex: “ Îţi place sportul, pari că te ţi bine în formă.
Ce întrebări poţi să îi pui pentru a dezvolta acel subiect?
- …………….
- …………….
- Ex: “ Ai fost acolo?”, “De cât timp faci asta:?”, “Ai încercat…?”
Răspunde la întrebările de mai sus înainte să treci mai departe.
Ai stabilit că eşti un tip atractiv, este interes reciproc, aveţi pasiuni comune, acum e timpul să stabilești când o să vă mai vedeți. Până la urmă tu ai abordat-o pe stradă, ea mai are treabă şi tu mai ai treabă. Puteţi să ieşiţi la o întâlnire instantă (mai avansat) sau să vă vedeţi altă dată.
Îţi recomand să îi iei Facebook-ul sau numărul şi să vă vedeţi altă dată.
Cel mai simplu mod de a face asta este să o chemi să faceți ceva ce aveți în comun. De exemplu: Să mergeți la alergat, la o plimbare, la biliard, etc.
Nu întreba dacă vrea să ieșiți undeva, fă-i o propunere.
”Ai un vibe destul de fain, hai să ieșim zilele astea la o cafea şi dacă ne înţelegem bine poate ieşim şi la alergat ”
Cum ai putea să-i faci tipei cu care vorbeşti o propunere de a vă vedea?
………………………………………………………………………………..
După ce ați stabilit când o să vă vedeți, e timpul să faceți schimb de numere de telefon. Dacă ai făcut totul destul de bine până în acest punct, numărul o să vină de la sine. Numărul e doar un mod de a comunica cu tipa, scopul e să o mai vezi, nu să îi iei numărul și atât.
Exemplu de cum să iei numărul:
”Cum ești pe Whatsapp?”
“Care e numărul tău?”
”Hai să facem schimb de numere.”
“ Eşti pe X reţea?…Ea: Nu/Da…Tu: Ok, 07…?”
Cum ai putea cere numărul unei tipe cu care vorbeşti?
………………………………………………………………………….
După ce ai luat numărul mai stai de vorbă cu ea 5-10 minute. Dacă îi iei numărul și pleci imediat, poți să o faci pe tipă să creadă că tu ai vrut doar numărul ei, că ai vrut ceva de la ea. După ce ai făcut schimb de numere cu ea, mai stai şi vorbeşte cu ea despre ce vă place la amândoi, nu lua numărul şi fugi!
Urmează paşii de mai sus şi o să fugă femeile după tine
Treaba ta ca bărbat este să te uiţi peste exemplele de mai sus şi să te gândeşti cum poţi crea şi tu emoţii femeii. Urmează exerciţiile de mai sus şi lasă replicile de agăţat fete, concentrează-te să creezi emoţii femeii în stilul tău original.
Acum că ştii cum să faci o abordare de succes urmează să ştii cum să vorbeşti la telefon cu femeile
“Ce ii spui unei fete ca să o cucerești?”, “Ce întrebări să pui unei fete?” Ce mesaje de cucerire să folosesc?”
Nu este o etapă, un moment, un cuvânt, serie de cuvinte, tehnică de seducţie care o va face magic să vrea să iasă cu tine. Fiecare lucru pe care îl spui şi faci va face o imagine de ansamblu care te ajută sau te trage înapoi.
De aceea este important să priveşti conversaţia la telefon cu o femeie ca o imagine de ansamblu şi să ai un model prin care să treci până faci lucrurile instinctiv.
Mai jos ai modelul care a adus cele mai multe rezultate bărbaţiilor care voiau să scoată o fată la întâlnire.
1.DESCHIDEREA:
Când începi conversaţia cu ea prezintă-te din nou şi foloseşte o deschidere amuzată sau o deschidere care face referire la ceva ce aţi discutat în interacţiunea voastră.
1.1.Prezintă-te din nou.
Sparge gheaţa printr-o deschidere, prezintă-te din nou.
Când i-ai luat numărul ştia cine eşti, după ce au trecut ceva zile foarte posibil să nu mai ştie.
Am văzut o tonă de bărbaţi care sună tipa şi încep cu o deschidere amuzantă fără să zică cine sunt şi tipa peste 1 minut: “Cine e la telefon?”, dacă faci asta forțezi un raport între tine şi ea, ceea ce nu este atractiv.
În loc de asta spune-i numele şi prezintă-te din nou:
“Bună Andreea, Rafael la telefon”
“ Bună X, Z la telefon”
Asta va lua barierele ce le poate avea cu cineva pe care nu-l mai cunoaște şi o va face mai confortabilă, mai ales că îi repeţi numele ei.
1.2 Fă o deschidere amuzantă sau referire la momentul abordării.
Din nou, am văzut mulţi bărbaţi care după primele secunde ale conversaţiei încep cu: “Ce faci?” sau “Ce mai faci”, 90% din cazuri.
Ca să seduci o femeie trebui să fii diferit, interesant, captivant…să îi arăţi personalitatea ta, de aceea după: “Bună X…..” urmează cu ceva amuzant şi dacă nu ştii ce să îi spui amuzant fă referire la ce ai zis când ai abordat-o.
Ceva amuzant, “replici amuzante” exemplu:
“Când mi-ai dat numărul credeam că o să ai o melodie cu Fuego la apel.”
“Câti băieţi drăguţi ai agăţat azi?”
“M-ai lasăt cu inima ruptă după ce ai plecat”
“Ce repede mergeai când te-am abordat, ești cumva la ceva cursă?”
Ce ai putea spune tu amuzant în deschidere?
………………………………………………….
Referire la momentul abordării.
“Nu credeam că o să întâlnesc tipe sportive la bibliotecă”
“Să ghicesc, nu ai apucat să iei cadoul acela când ne-am întâlnit”
“Tu făceai cumva pe Cezar Milan când plimbai câinele, că ăla micu asculta tot ce ziceai”
Cum ai putea tu să te legi în deschidere de ceva din abordare?
………………………………………………………………………..
2.TRANZIȚIE:
După ce ea este atentă la tine, după deschidere, este timpul să dai drumul la conversaţie (conversaţie socială).
Poţi să dezvolţi conversaţia la telefon prin:
2.1 Poveste
“Să vezi ce mi s-a întâmplat azi….. (poveste scurtă,
comică)..Orice poveste scurtă comică merge, principiul creării unei poveşti comice este să iei o situaţie comună cu rezultat previzibil şi să ai un rezultat neaşteptat.
Ex Am fost la o prezentare în faţă la 300 de oameni….-(situaţie cu rezultat aşteptat )…..şi mi s-au rupt pantalonii cât prezentam (rezultat neaşteptat) .
Care este povestea ta amuzantă?
………………………….
2.2 Ce aţi făcut după ce v-aţi întâlnit
Aici poţi discuta cu ea despre ce aţi făcut după abordare, conversaţia socială o ajută să se relaxeze şi să fie confortabilă cu tine pentru etapa de atracţie.
Pentru acest subiect poţi să o întrebi ce a mai făcut în ziua în care ai abordat-o.
“După ce ne-am întâlnit noi ai mai mers la dansuri?”
“Cum a mers cu proiectul din ziua aceea?”
“Ai mai rezistat la sală?”
Cum ai putea să faci referire la ce aţi făcut după ce v-aţi întâlnit?
……………………………………………………………………..
2.3 Întrebări legate de subiectele voastre de interes
Aceasta este una din cele mai simple metode de a da drumul la conversaţia socială.
Dacă ştii că îi place ceva şi ţie îţi place acel lucru pune-i întrebări, fă afirmaţii să spună ceva despre subiectul care vă place amândurora.
“Mă crezi dacă îţi spun că am găsit în sfârşit acele bilete spre Paris?”
“Şi, Diana, spune-mi din nou teoria legată de cum reuşesc să mă abţin de la ciocolată.”
“Ai văzut noul film apărut la IMAX?”
Ce subiecte de interes ai tu şi tipa?
………………………………………..
Poţi folosi care metodă vrei pentru a da drumul la acea conversaţie socială, important este să o faci. Conversaţia socială ajută să consturieşti confort pentru ca ea să fie relaxată şi deschisă când faci atracţie.
3. ATRACŢIE prin Push Pull
Ceea ce este important în conversaţia ta cu o tipă este să creezi atracţie.
După ce ea este confortabilă în discuţia ta socială, mergi pe a crea emoţia atracţiei.
Atracţia la telefon se face cel mai bine prin push pull.
Push pull reprezintă procesul prin care combini dezinteres cu interes.
Dezinteresul se face prin: Tachinări, Descalificări şi Provocări.
Interesul se face prin conversaţie de umplutură, conversaţie normală – aceasta reprezintă interes deoarece tu investeşti în interacţiunea dintre tine şi ea, fiecare investire a ta reprezintă interes.
Push:
3.1 Tachinarea
Remarcă negativă într-un mod jucăuş:
“Încerci să mă agăţi?”
“Eşti o pitică”
“Vezi să nu cumperi tot Mall-ul dacă mergi în oraş”
Poţi zice cam orice cu mici tente negative atât timp cât nu sunt jigniri şi le spui într-un mod jucăuş, nu serios.
Care ar fi câteva tachinări pe care le-ai putea face tu?
…………………………………………………………….
3.2 Descalificarea
Descalificarea reprezintă o decreditare a conexiunii, raportului dintre voi:
“Noi doi nu o să ne înţelegem”
“Gata, nu mai vorbesc cu tine”
“Nu, nu mai am ce să îţi zic, e clar nu suntem făcuţi unul pentru altul”
Poţi face o descalificare folosind principiul incompatibilităţii: “Nu suntem compatibili şi nu o să meargă” asta o poţi spune în mai multe feluri dar ca şi la tachinare o spui în glumă, nu serios. Dacă o spui serios o să arăţi necalibrat social şi neatractiv, atitudinea jucăuşă, glumeaţă arată că nu te iei în serios, poţi să te distrezi şi eşti confortabil şi experimentat cu femeile.
Descalificarea comunică unei femei în mod inconştient că nu ai nevoie de ea, tu îi spui în glumă că nu ai nevoie de ea dar subconştientul înregistrează ca şi: “Tipul acesta nu are nevoie de mine”.
Cum ai putea face tu o descalificare?
………………………………………….
3.3 Provocarea
Provocarea chiar îi oferă emoţii puternice unei femei.
Gândeşte-te la cei cu care mergi la sport, cei care ți-au zis: “Doar atât poţi?”, în secunda respectivă ai simţit un val de emoţii, așa simte şi o femeie. Majoritatea oamenilor răspund puternic la provocări, deşi sunt şi excepţii.
Când cineva te provoacă vei avea senzaţia, nevoia să te explici, validezi sau demonstrezi….gândeşte-te dacă o femeie simte aceste nevoi faţă de un bărbat.
Exemple de provocări:
“Doar atâta poţi?”
“Slăbuţ din partea ta”
“Din ce văd eşti mai mult cu gura nu faptele”
“Nu ştiu ce să zic, până nu văd nu mă conving”
Principiul provocării este să pui la îndoială capacitatea ei de a face ceva, o femeie găseşte acest lucru provocator, excitant şi interesant. Dacă are totul pe tavă nu este interesant, dacă trebuie să lupte pentru ceva este mai interesant.
Cum ai putea provoca o femeie la telefon?
…………………………………………………
Alternează aceste tehnici de atracţie cu conversaţia normală, naturală (pull-ul tău, investirea ta) pe care o ai cu femeia şi vei începe să primeşti indicatori de interes de la femeie, tipa va deveni atrasă de tine.
Indicatori de interes din parte femeii la telefon (semne că este atrasă de tine).
– Râde la orice zici
– Îţi pune multe întrebări
– Continuă conversația când tu o întrerupi
– Te tachinează
– Vocea îi joacă de la tonuri normale la tonuri înalte, are inflexiuni accentuate în voce
https://www.youtube.com/watch?time_continue=75&v=G2Ld92qNFoM – 0:27- 0:41
– Bedroom voice, voce înceată şi rară 1:05 – 1:23
https://www.youtube.com/watch?v=0JLTEILz6o4
– Îți face complimente
Dacă primeşti doi indicatori de interes de la ea este timpul să mergi la următoarea etapă, interes din partea ta.
4. Arată-i interes
Ce faci când: “o femeie te place” îi arăţi subtil că şi tu ai un interes în ea, altfel la nivel subconştient se va simţi respinsă.
Ea ți-a oferit indicatori de interes acum este timpul ca si tu să-i arăți interes.
Când îi arăţi interes îi arăţi şi o parte din intenţia ta masculină de a o avea.
Interes poți să-i arăți prin afirmaţii de interes, principiul este să scoţi în evidenţă ceva pozitiv despre ea sau interacţiunea voastră.
Afirmaţii de interes
“ Ştii, esti destul de interesantă”
“ Îmi place să discut cu tine, ai o energie faină”
“Îmi place cum îţi sună vocea când vorbeşti cu mine “
Ce afirmaţii de interes ai putea folosi tu?
……………………………………………
5. ÎNCHIDERE
Acum că ai creat din nou atracţie, ea ţi-a arătat interes, tu ai arătat interes, este timpul să mergi pe închidere.
5.1 Află ce program are
Punctul acesta este de obicei omis de majoritatea bărbaților, fiind foarte disperați să-i ceară tipei să iasă la întâlnire. Riscul de a fi refuzat este foarte mare (de ex: ea are deja planuri). Așa că află ce face în perioada în care tu ai vrea să o scoți la o întâlnire.
Poți face asta prin mesaje, SMS-uri gen: „Ce program ai săptămâna asta?” sau „Ce faci zilele următoare?”. Nu doar că te salvează de un refuz, dar îți mai dă și oportunitatea să alegi care zile sunt mai ok. Uite două exemple mai jos:
Exemplu prost:
Eu: Hey, ce faci vinerea asta? Hai să luăm masa împreună!
Ea: Sorry. sunt ocupată vineri! poate altă dată!
Eu: Ok! Atunci ce zici de sâmbătă?
Ea: O sa ies cu fetele în oraș, le-am promis de o săptămână…
Eu: La naiba. si duminică??
Ea: Iau masa cu parinții, îmi pare rău.
Mulți s-ar fi dat bătuți când ar fi aflat că e prinsă vineri, și sunt sigur că mulți cred că este dezinteresată! Hai să vedem ce se întâmplă când aflăm din prima ce program are:
Exemplu bun:
Eu: Cum arată programul tău săptămâna asta?
Ea: Super ocupată toată săptămâna, dar am duminica liberă 🙂 Yayyy
Ok! E liberă duminică. Acum că avem informația să trecem la pasul următor.
5.2 Vânzarea
Când programăm o întâlnire știm cu toții că trebuie să știm dinainte când o să se întâmple.
Exemplu prost:
Eu:Și eu sunt liber duminică. Hai să luăm masa împreună.
Și mai rău, continui:
Eu: Super. Mie îmi place mâncarea chinezească. Ție?
Exemplu bun:
Eu: Și eu sunt super ocupat săptămâna asta, însă am ceva timp liber Duminică. Am aflat de un restaurant chinezesc foarte bun unde platourile sunt absolut fenomenale. Iar restaurantul arată superb!
Poți foarte ușor să îți dai seama care sunt diferențele între mai sus și ceea ce făceai până acum.
5.3 Confirmarea
După ce ți-ai descris în detaliu planul. Nu o chema la întâlnire direct, întreab-o dacă îi sună bine. Șansele sunt, dacă i-ai descris bine să zică ea ca vrea să vină.
Ea are oportunitatea să spună NU unei întâlniri. Întâlnirile și pentru ele înseamnă presiune. „Pff… să risc încă o oră de conversație plictisitoare. Nu cred că o să ies cu tipul ăsta la întâlnire…”
Acum știm că: a) este disponibilă b) în planul tău. Acum o să închidem lacătul spunându-i la ce ora vei merge să o iei. GATA, AI ÎNTÂLNIREA STABILITĂ!
După ce ai stabilit întâlnirea mai vorbeşte 2,3 minute, subiecte de umplutură ca să îi arăţi că nu eşti numai după întâlnire.
Închide conversaţia prin a repeta detaliile logistice: “Bun x, ne vedem la ora z, în faţă la d, sper să nu mă ţi în discuţii de politică şi lucru”, poţi pune şi o tachinare la sfârşit, de stil 😉
Şi aşa cucerești o femeie la telefon.
hmm..ai dreptate! un exemplu bun ar fi inceputul din spread(2009)? tipul relaxat..gandurile (inner game-ul) bun..vede tipa..se duce si opener simplu..bla bla..dupa 5 minute obtine ce vrea. chiar vreau sa folosesc chestia asta ..daca ai timp sa te uiti la film si sa imi spui parerea ta 🙂
si am o “problema” daca pot sa.i spun asa…ma framanta un gand :)) de 6 luni nu m”am mai indragostit deloc…dupa ce imi fac jocul , si tipa e a mea..pur si simplu ma plictisesc de ea, parca nu ma mai atrage..apoi gasesc altceva, patesc la fel si tot asa ..parca as vrea o relatie de cuplu..dar ma gandesc cu groaza ca nu stiu ce sa fac :)) m-am obisnuit asa..imi mentin atitudinea? schimb ceva? …stiu ca seductia e una si cuplul alta, dar vad atatia fericiti cu realtii de juma de an, care erau ca mine. .:D.. intelgi tu mai bine
intelegi tu mai bine ce vreau sa spun*
Incearca sa gasesti tipe de calitate… schimba locatia de agatat, sau inscrie-te in cercuri inalte, e ca si cand treci la nivelul urmator.
Si la ce te referi in cazul asta cu “calitatea”?
High Status! (Pozitie sociala) etc.
M.am intors . am gasit o tipa super. Pe scurt, a castigat miss-u, are poze dee la 350 de like.uri in sus pe fb :)). buun, abordarea a fost succes total..dintre toti cateii pe care ii stie, am sarit direct in top 5 , poate pe locu 1. ….acum nu inteleg ce zici tu sus acolo,:)). vis.avi de atitudine…eu ma gandeam acum ca luni ma vad cu ea, attitudinea mea de umor, cu alfa(fac ce vreau fara voia iei), incredere nu se pune problema. si ziceam ca mergem noi asa, kino etc, si dintr.o data o sau de mana, o pun sa faca 2 piruete, o iau p e sus,, apoi fac putina tachinare pe seama inosirii din obraji a ei,:)) apoi o sa fim very close, ochi in ochi, ma apropii , kclose . ce zici?:>
e bine ca ai un plan, dar planul tau e foarte precis, ai asteptari… in momentul in care nu o sa se intample asa cum spui tu, o sa te blochezi. Mai bine fii autentic, joaca-te cu momentul respectiv, creeaza raport si fii acolo cu ea… fa-o sa simta ca e cu tine si ai castigat-o… si daca tot zici ca are atatea like-uri si chestii care ii ridica Valoarea Sociala, nu te focusa pe asta… ea trebuie sa iti demonstreze ca are ceva mai bun decat Statutul Social si frumusete… 😉 practic asta vrei, sa fi peste ea… nu sa ii dai validare… nu !?